Interesul societar și grupurile de societăți: al cui interes primează?

Mărul si sabia lui Damocles

O societate fiică este instruită de societatea-mamă să semneze o garanție din care nu obține nimic sau poate că aceasta o semnează direct pentru subsidiară (fără știința acesteia din urmă), un administrator aprobă un împrumut intra-grup în condiții pe care nicio bancă nu le-ar oferi. Formal, totul este în ordine. Până la urmă, totul respectă actul constitutiv, totul respectă procurile, totul respectă interesul de grup. Dar este în beneficiul societății însăși?

Interesul societar este un concept înțeles în general în sistemele juridice europene ca reprezentând interesul societății ca entitate juridică distinctă, separată și independentă de interesele acționarilor/asociaților, administratorilor sau grupului din care face parte.[1] Conceptul este relevant deoarece nerespectarea de către administratorii societății a obligației de a acționa în interesul acesteia și cu respectarea beneficiului corporativ îi expune răspunderii personale și poate, de asemenea, atrage consecințe precum anularea actelor juridice (cum ar fi tranzacțiile efectuate cu implicarea societății).

Beneficiul corporativ este un concept pragmatic; în esență, ridică întrebarea: ce câștigă societatea? Această întrebare devine din ce în ce mai relevantă în contextul tranzacțiilor în cadrul unui grup de societăți.

1. Ce înseamnă, de fapt, „beneficiul societar"?

În dreptul român (în special în temeiul Legii societăților[2]), acest concept nu este definit explicit. Cu toate acestea, este acceptat în general ca beneficiul direct al societății rezultat dintr-o anumită tranzacție, act etc. Spre deosebire de alte jurisdicții, România nu dispune de o legislație specifică sau de o jurisprudență clară care să acopere subiectul intereselor de grup și să indice în mod clar că interesele de grup prevalează asupra celor ale acționarilor/asociaților sau creditorilor fiecărei societăți. Prin urmare, întrebarea dacă cerințele beneficiului corporativ au fost respectate într-o situație specifică trebuie evaluată de la caz la caz, în lumina prevederilor legale existente, de regulă în contextul în care se pune în discuție răspunderea administratorilor.

Legea societăților menționează interesul social în diverse situații, printre care:

• Art. 144¹ [alineatele (1), (2) și (4) în mod specific] prevede următoarele: „(1) Membrii consiliului de administraţie îşi vor exercita mandatul cu prudenţa şi diligenţa unui bun administrator. (2) Administratorul nu încalcă obligaţia prevăzută la alin. (1), dacă în momentul luării unei decizii de afaceri el este în mod rezonabil îndreptăţit să considere că acţionează în interesul societăţii şi pe baza unor informaţii adecvate. (4) Membrii consiliului de administraţie îşi vor exercita mandatul cu loialitate, în interesul societăţii.”

• Art. 144³ alin. (1) impune administratorilor să se abțină de la a acționa în cazul în care interesul lor intră în conflict cu cel al societății într-o anumită situație.[3]

  
  

2. Când apare cel mai frecvent această problemă

Întrebarea dacă există beneficiu corporativ apare de obicei atunci când nu este foarte clar dacă societatea însăși beneficiază de operațiunea avută în vedere și când, în mod evident, o altă societate (cum ar fi o societate-mamă, o afiliată sau o persoană fizică) este cea care obține avantajul.

Exemple concrete includ situațiile mai puțin evidente în care (a) o filială garantează datoria societății-mamă fără un motiv de afaceri clar; (b) comisioane de management sunt percepute de societatea-mamă fără un serviciu clar în schimb (sau poate cu servicii documentate ulterior prin rapoarte de activitate întocmite fără substanță) sau cele mai evidente, precum (c) o societate vinde un activ către o parte afiliată la un preț sub valoarea de piață. Multe (dacă nu toate) dintre aceste situații atrag și răspunderi fiscale pentru încălcarea regulilor privind prețurile de transfer etc.

3. Problema structurii de grup

Interesul de grup este, de multe ori, justificarea invocată în cazurile în care beneficiul corporativ nu este cu adevărat evident pentru societate. Chiar dacă legea prevede conceptul de „grup de societăți",[4] „interesul de grup" nu este acceptat în mod automat ca justificare, având în vedere că fiecare societate are proprii creditori, acționari minoritari, angajați și alte obligații.

Societatea în cauză trebuie în continuare să acționeze în propriul interes, iar acesta trebuie echilibrat cu interesele grupului.

4. Ce se întâmplă când beneficiul corporativ lipsește

Dacă beneficiul corporativ lipsește, consecințele vor fi probabil semnificative. Administratorii care au fost numiți „de către grup" și care au acționat „pentru că grupul le-a spus" vor răspunde personal în caz de insolvență/faliment.

În dreptul român, în cazul insolvenței/falimentului, administratorul judiciar/lichidatorul are obligația de a urmări răspunderea persoanelor fizice responsabile de aducerea societății în stare de insolvență.[5]

5. Conduita dorită pentru protejarea beneficiului societar

Beneficiul societar nu este o simplă formalitate juridică, ci este (sau ar trebui să se traducă într-) o conduită care să ducă la decizii mai bune ale managementului local. Existența răspunderii ca o sabie a lui Damocles deasupra capului duce, cel mai probabil, la decizii manageriale mai bine chibzuite și la consecințe negative mai puține.

În practică, aceasta s-ar putea traduce prin: (i) obținerea de consultanță juridică cu privire la o anumită tranzacție, act juridic etc. înainte de a proceda la semnare; (ii) documentarea tuturor deciziilor în scris și aprobarea corespunzătoare a tranzacțiilor semnificative de către organele societare, documentând totodată rațiunea de afaceri și beneficiul entității/entităților implicate; (iii) documentarea prealabilă a tuturor actelor.

Pe scurt: administratorul care semnează fără a-și pune întrebarea este cel care ajunge în dificultate, prin urmare se cere o mai profundă reflecție asupra beneficiului societar.

[1] A se vedea spre exemplu concluziile Comisiei Europene din documentul European Commission: Directorate-General for Justice and Consumers and EY, [Directorate-General for Justice and Consumers, EY], Study on directors’ duties and sustainable corporate governance – Final report, Publications Office, 2020, https://data.europa.eu/doi/10.2838/472901, accesat ultima dată la 8 iunie 2026.

[2] Legea societăților 31/1990.

[3] Legea 31/1990, Art. 144³ (1): “Administratorul care are într-o anumită operaţiune, direct sau indirect, interese contrare intereselor societăţii trebuie să îi înştiinţeze despre aceasta pe ceilalţi administratori şi pe cenzori sau auditori interni şi să nu ia parte la nicio deliberare privitoare la această operaţiune.”

[4] A se vedea de ex. Art. 5 para. 35 din Legea Insolvenței nr. 85/2014: “grup de societăţi înseamnă două sau mai multe societăţi interconectate prin control şi/sau deţinerea participaţiilor calificate”

[5] Art. 169 din Legea Insolvenței nr. 85/2014.