Brânză bună în burduf de câine: exclusivitatea contractuală pare a nu ține fără acceptarea clară a celorlalți distribuitori

În cauza C‑581/23, Beevers Kaas,[1] distribuitor exclusiv al brânzei Beemster în Belgia, a chemat în judecată societățile Albert Heijn pentru implicarea, ca terți, în încălcarea unui acord de distribuție exclusivă încheiat cu producătorul olandez Cono. Beevers Kaas a susținut că Albert Heijn a vândut activ produse Beemster în Belgia, deși cunoștea existența acordului. Litigiul a ridicat problema dacă această exclusivitate beneficiază de exceptarea pe categorii prevăzută la art. 4 lit. (b) pct. (i)[2] din Regulamentul (UE) nr. 330/2010[3] (vechiul regulament de exceptare pe categorii a acordurilor verticale), în lipsa unei interdicții explicite de revânzare impusă de Cono altor distribuitori.

Curtea de Justiție a UE a statuat că, pentru a beneficia de excepția prevăzută de regulament, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: (i) furnizorul să fi invitat cumpărătorii (distribuitori) să nu efectueze vânzări active pe teritoriul exclusiv alocat altui cumpărător (distribuitor) și (ii) aceștia să fi acceptat acest lucru, explicit sau tacit. Acceptarea poate fi dovedită inclusiv prin indicii obiective și concordante. Beneficiul excepției se acordă doar pentru perioada în care aceste condiții sunt îndeplinite. Potrivit Curții, simpla constatare că alți cumpărători nu efectuează vânzări active pe teritoriul exclusiv nu este suficientă pentru a dovedi existența unui „acord” în sensul art. 101 TFUE. Instanța națională rămâne competentă să evalueze aceste elemente în fapt.

Take-aways pentru redactarea contractelor de distribuție exclusivă (în lumina hotărârii CJUE și a actualului regulament de exceptare a acordurilor verticale (VBER) – Regulamentul (UE) 2022/720)[4]:

• Pentru a beneficia de exceptarea pe categorii conform VBER aplicabil, furnizorul și distribuitorul exclusiv trebuie să se asigure că interdicția vânzărilor active în teritoriul sau către clienții protejați este acceptată în mod expres și demonstrabil de ceilalți distribuitori autorizați. Simpla conduită pasivă a acestora (i.e. lipsa vânzărilor active) nu este suficientă pentru a dovedi existența unui acord conform art. 101 TFUE.

• Această structură de protecție trebuie să fie menținută pe întreaga durată a contractului de distribuție exclusivă, pentru ca excepția de la interdicția acordurilor restrictive de concurență să rămână aplicabilă.

  
  

În practică, concluzia care se conturează este că neîndeplinirea condițiilor stabilite de CJUE poate conduce la două tipuri majore de riscuri: (i) incompatibilitatea structurii de distribuție exclusivă cu cerințele VBER, ceea ce poate atrage calificarea acordului ca restrictiv al concurenței și, implicit, amenzi semnificative din partea autorităților de concurență; și (ii) consecințe civile, întrucât lipsa protejării efective a drepturilor distribuitorului exclusiv poate echivala cu o încălcare contractuală din partea furnizorului, susceptibilă de a atrage plata de daune-interese. Prin urmare, dincolo de redactarea riguroasă a clauzelor contractuale, este esențială instituirea unui mecanism real și operațional care să asigure aplicarea efectivă a drepturilor distribuitorului exclusiv.

[1] C-581/23 Beevers Kaas BV v Albert Heijn België NV and Others 2025 ECLI:EU:C:2025:323 (CJEU, Second Chamber, 8 May 2025)

[2] Art. 4 para. (b) lit. (i): “Exceptarea prevăzută la articolul 2 nu se aplică acordurilor verticale care, direct sau indirect, separat sau în combinație cu alți factori aflați sub controlul părților, au ca obiect: (…) (b) restrângerea teritoriului în care, ori a clienților cărora, un cumpărător parte la acord le poate vinde bunurile ori serviciile contractuale fără a aduce atingere unei restricții asupra locului în care este stabilit, cu excepția: (i) restrângerii vânzărilor active în teritoriul exclusiv sau către un grup de clienți rezervat furnizorului sau alocat de furnizor altui cumpărător, atunci când o asemenea restricție nu limitează vânzările efectuate de clienții cumpărătorului”.

[3] Regulamentul (UE) nr. 330/2010 al Comisiei din 20 aprilie 2010 privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene categoriilor de acorduri verticale și practici concertate, care și-a încetat valabilitatea la data de 31 mai 2022.

[4] Regulamentul (UE) 2022/720 al Comisiei din 10 mai 2022 privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene la categoriile de acorduri verticale și practici concertate.

Ouăle de Paște… sub lupa Consiliului Concurenței

Easter Eggs

Pe măsură ce ne apropiem de sărbătorile pascale, ouăle revin în prim-planul consumatorilor români. În acest an însă, ouăle atrag un alt tip de atenție. Astăzi, Consiliul Concurenței a emis un avertisment oficial,[1] după ce cel puțin un producător de ouă a declarat public că se așteaptă la o creștere a prețurilor înainte de Paște, invocând diverse motive obiective, precum constrângeri legate de costuri și impredictibilitatea fiscală din România.

Chiar dacă astfel de explicații pot părea legitime, autoritatea avertizează că asemenea declarații pot reprezenta o practică anticoncurențială, în măsura în care reduc incertitudinea pe piață și facilitează coordonarea între concurenți. Nu este nevoie de un acord explicit pentru ca o astfel de comunicare publică să fie considerată un comportament concertat, sancționabil potrivit legii concurenței.

Avertismentul vine într-un context sensibil: perioadele cu cerere previzibilă, cum este cea pascală, sunt monitorizate îndeaproape. Consiliul transmite un mesaj clar: companiile trebuie să evite orice declarații publice privind prețurile sau tendințele de preț, mai ales atunci când acestea pot influența comportamentul altor jucători din piață.

Recomandarea pentru toate sectoarele — nu doar pentru producătorii de ouă — este să revizuiască politicile interne de conformare și să trateze comunicarea publică cu prudență. Într-o piață competitivă, transparența față de consumatori este importantă, dar nu trebuie confundată cu semnalarea intențiilor comerciale către concurenți.

Așadar, de Paște, în timp ce consumatorii caută cele mai bune oferte, autoritățile caută… indicii de coordonare pe piață.

[1] Avertismentul este disponibil aici: https://www.consiliulconcurentei.ro/wp-content/uploads/2025/03/Atentionare-mar-2025.pdf

Investițiile străine directe în România: Ce clarifică noul draft de instrucțiuni privind notificările, pe cale de a fi adoptat de către Consiliul Concurenței?

Cu întârziere (dar – zicem noi, nu prea târziu), am alocat timp pentru a parcurge draftul noilor instrucțiuni care urmează a fi adoptate de către Consiliul Concurenței (“Instrucțiunile draft”).[1] Am trecut direct la subiect (cum s-ar zice, to the point) și am selectat ce mi s-a părut clar și cu impact imediat. Iată ce am extras din document.

Determinarea valorii investiției în tranzacțiile de achiziție

În contextul tranzacțiilor de achiziție, determinarea corectă a valorii investiției este un element esențial pentru scopul notificării privind investițiile străine direct. Instrucțiunile draft stabilesc criterii pentru această determinare, oferind o abordare cuprinzătoare pentru diverse scenarii specifice.

1. Achiziția de titluri de participare

Atunci când investiția se realizează prin achiziția de acțiuni sau părți sociale, valoarea investiției este determinată prin prețul plătit pentru titlurile respective și/sau prin capitalul pus la dispoziție de investitor. Aceasta este regula de bază conform art. 4 (1) (a) din Instrucțiunile draft.

2. Finanțarea achiziției și impactul asupra valorii investiției

Dacă investitorul obține finanțare pentru achiziție, fie printr-un împrumut, fie printr-un acord de finanțare, valoarea investiției include nu doar prețul tranzacției, ci și valoarea totală a împrumutului și dobânzile aferente (art. 4 (4)). Acest aspect este crucial pentru a evita subevaluarea investiției și pentru a reflecta întregul angajament financiar implicat.

3. Impactul mecanismului de earn-out asupra valorii investiției

În multe tranzacții, prețul final al achiziției nu este fix, ci depinde de anumite condiții de performanță sau rezultate financiare viitoare. Acest mecanism, cunoscut sub denumirea de “earn-out”, trebuie luat în calcul la determinarea valorii investiției. Potrivit art. 4 (7) și (8), dacă o investiție se realizează în mai multe etape sau include prestații patrimoniale condiționate, valoarea totală a investiției va reflecta și aceste sume.

4. Tranzacțiile multi-jurisdicționale și alocarea valorii investiției

În cazul achizițiilor care implică mai multe jurisdicții, determinarea valorii investiției pentru componenta din România poate fi complexă. Art. 4 (9) stabilește că, dacă prețul alocat pentru activele sau întreprinderea din România nu este specificat separat, se vor utiliza evaluările furnizate de părți. În lipsa acestora, valoarea investiției va fi considerată valoarea totală a tranzacției multi-jurisdicționale.

Concluzie

Determinarea valorii investiției este un proces care trebuie abordat cu atenție, având în vedere toate componentele financiare implicate. Fie că este vorba de achiziția de titluri de participare, de utilizarea finanțării, de includerea unor mecanisme de earn-out sau de tranzacții multi-jurisdicționale, Instrucțiunile draft oferă un cadru clar pentru evaluarea acestei valori. O înțelegere corectă a acestor aspecte este esențială pentru investitori și consultanții acestora în procesul decizional și în conformarea cu cerințele de reglementare

[1] Proiect de Instrucțiuni emise în aplicarea art. 3 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2022 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/452 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 martie 2019 de stabilire a unui cadru pentru examinarea investițiilor străine directe în Uniune, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, disponibile aici: https://www.consiliulconcurentei.ro/wp-content/uploads/2025/02/Instructiuni_CEISD_11.02.2025.pdf