Brânză bună în burduf de câine: exclusivitatea contractuală pare a nu ține fără acceptarea clară a celorlalți distribuitori

În cauza C‑581/23, Beevers Kaas,[1] distribuitor exclusiv al brânzei Beemster în Belgia, a chemat în judecată societățile Albert Heijn pentru implicarea, ca terți, în încălcarea unui acord de distribuție exclusivă încheiat cu producătorul olandez Cono. Beevers Kaas a susținut că Albert Heijn a vândut activ produse Beemster în Belgia, deși cunoștea existența acordului. Litigiul a ridicat problema dacă această exclusivitate beneficiază de exceptarea pe categorii prevăzută la art. 4 lit. (b) pct. (i)[2] din Regulamentul (UE) nr. 330/2010[3] (vechiul regulament de exceptare pe categorii a acordurilor verticale), în lipsa unei interdicții explicite de revânzare impusă de Cono altor distribuitori.

Curtea de Justiție a UE a statuat că, pentru a beneficia de excepția prevăzută de regulament, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: (i) furnizorul să fi invitat cumpărătorii (distribuitori) să nu efectueze vânzări active pe teritoriul exclusiv alocat altui cumpărător (distribuitor) și (ii) aceștia să fi acceptat acest lucru, explicit sau tacit. Acceptarea poate fi dovedită inclusiv prin indicii obiective și concordante. Beneficiul excepției se acordă doar pentru perioada în care aceste condiții sunt îndeplinite. Potrivit Curții, simpla constatare că alți cumpărători nu efectuează vânzări active pe teritoriul exclusiv nu este suficientă pentru a dovedi existența unui „acord” în sensul art. 101 TFUE. Instanța națională rămâne competentă să evalueze aceste elemente în fapt.

Take-aways pentru redactarea contractelor de distribuție exclusivă (în lumina hotărârii CJUE și a actualului regulament de exceptare a acordurilor verticale (VBER) – Regulamentul (UE) 2022/720)[4]:

• Pentru a beneficia de exceptarea pe categorii conform VBER aplicabil, furnizorul și distribuitorul exclusiv trebuie să se asigure că interdicția vânzărilor active în teritoriul sau către clienții protejați este acceptată în mod expres și demonstrabil de ceilalți distribuitori autorizați. Simpla conduită pasivă a acestora (i.e. lipsa vânzărilor active) nu este suficientă pentru a dovedi existența unui acord conform art. 101 TFUE.

• Această structură de protecție trebuie să fie menținută pe întreaga durată a contractului de distribuție exclusivă, pentru ca excepția de la interdicția acordurilor restrictive de concurență să rămână aplicabilă.

  
  

În practică, concluzia care se conturează este că neîndeplinirea condițiilor stabilite de CJUE poate conduce la două tipuri majore de riscuri: (i) incompatibilitatea structurii de distribuție exclusivă cu cerințele VBER, ceea ce poate atrage calificarea acordului ca restrictiv al concurenței și, implicit, amenzi semnificative din partea autorităților de concurență; și (ii) consecințe civile, întrucât lipsa protejării efective a drepturilor distribuitorului exclusiv poate echivala cu o încălcare contractuală din partea furnizorului, susceptibilă de a atrage plata de daune-interese. Prin urmare, dincolo de redactarea riguroasă a clauzelor contractuale, este esențială instituirea unui mecanism real și operațional care să asigure aplicarea efectivă a drepturilor distribuitorului exclusiv.

[1] C-581/23 Beevers Kaas BV v Albert Heijn België NV and Others 2025 ECLI:EU:C:2025:323 (CJEU, Second Chamber, 8 May 2025)

[2] Art. 4 para. (b) lit. (i): “Exceptarea prevăzută la articolul 2 nu se aplică acordurilor verticale care, direct sau indirect, separat sau în combinație cu alți factori aflați sub controlul părților, au ca obiect: (…) (b) restrângerea teritoriului în care, ori a clienților cărora, un cumpărător parte la acord le poate vinde bunurile ori serviciile contractuale fără a aduce atingere unei restricții asupra locului în care este stabilit, cu excepția: (i) restrângerii vânzărilor active în teritoriul exclusiv sau către un grup de clienți rezervat furnizorului sau alocat de furnizor altui cumpărător, atunci când o asemenea restricție nu limitează vânzările efectuate de clienții cumpărătorului”.

[3] Regulamentul (UE) nr. 330/2010 al Comisiei din 20 aprilie 2010 privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene categoriilor de acorduri verticale și practici concertate, care și-a încetat valabilitatea la data de 31 mai 2022.

[4] Regulamentul (UE) 2022/720 al Comisiei din 10 mai 2022 privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene la categoriile de acorduri verticale și practici concertate.