În practica noastră, întâlnim frecvent întrebarea dacă clienții ar trebui să accepte răspunderea pentru daune indirecte și eventuale. Iată o scurtă explicație a motivului pentru care daunele indirecte nu pot fi cerute conform legislației române.
Concept
Daunele interese (sau „despăgubirile”) se referă la compensația pe care cineva se așteaptă să o primească sau pe care o poate primi în urma unei situații în care a suferit o pierdere din cauza unui comportament ilicit, intenționat sau neintenționat, al altei persoane. Înțelegerea conceptului de daune în legislația românească este crucială deoarece are impact și se aplică în toate interacțiunile din mediul de afaceri. De la un simplu acord de confidențialitate care acoperă daunele pentru încălcarea obligațiilor de confidențialitate până la despăgubirile într-o tranzacție de tip M&A (fuziuni și achiziții), conceptul rămâne constant. De asemenea, este de remarcat faptul că acest concept are aplicabilitate atât pe tărâm contractual, cât și pe tărâm delictual, contractul oferind o anumită flexibilitate a părților în ceea ce privește cuantificarea daunelor, condițiile care trebuie îndeplinite pentru despăgubire etc.
Tipuri de daune în România
Codul Civil român permite solicitarea de daune materiale și daune morale. Ambele tipuri trebuie să îndeplinească condițiile pentru a fi acordate, așa cum sunt detaliate mai jos.
Daunele materiale reprezintă reparația în bani pe care persoana care a provocat dauna trebuie să o plătească părții prejudiciate. De exemplu, o parte care încalcă o obligație contractuală poate fi obligată să plătească daune interese pentru a acoperi pierderea efectivă suferită de cealaltă parte sau pierderea de oportunitate suferită de cealaltă parte. Daunele morale sunt reparații în bani sau în alt mod pentru daunele aduse reputației, imaginii etc. ale celeilalte părți. Daunele morale sunt de obicei mai greu de cuantificat și mai greu de probat.
Condiții pentru acordarea daunelor interese în dreptul român
Regula în dreptul român este că, pentru ca o cerere în despăgubire să fie admisibilă, (i) prejudiciul trebuie să fie existent (nu eventual); (ii) prejudiciul trebuie să fie consecința unei acțiuni sau inacțiuni ilicite; și (iii) persoana care a provocat prejudiciul trebuie să fie în culpă (intenție sau neglijență).
Prejudiciul – care acoperă atât pierderea efectiv suferită (damnum emergens) de partea care solicită despăgubiri, cât și beneficiul de care a fost lipsită (lucrum cessans) – trebuie să fie (i) o consecință directă a acțiunii sau inacțiunii ilicite – legislația română nu permite despăgubirea pentru pierderi indirecte; și (ii) cert – aceasta înseamnă că prejudiciul s-a materializat deja (a avut deja loc) sau este sigur că se va materializa în viitor.
Prejudiciile indirecte și incerte nu sunt reparabile potrivit dreptului român, deoarece acestea nu îndeplinesc condițiile legale prevăzute de Codul Civil.
Concluzie
Înțelegerea conceptului de daune interese în dreptul românesc este esențială pentru oricine este implicat în afaceri sau în chestiuni juridice în România. Fie că este vorba de daune materiale sau morale, este foarte important să se îndeplinească condițiile legale pentru ca o cerere să fie admisibilă, respectiv că pierderea este directă, certă și cauzată de un comportament ilicit. Deși flexibilitatea pe tărâm contractual permite un anumit grad de negociere, legislația română rămâne strictă în ceea ce privește excluderea pierderilor indirecte și incerte. Prin înțelegerea acestor principii, părțile pot naviga mai bine responsabilitatea și își pot proteja interesele în materie contractuală și delictuală.
Comentários