LegalBrain își propune să realizeze o serie scurtă de articole pe tema utilizării celor mai uzuale concepte de drept anglo-saxon în achizițiile de societăți realizate în temeiul legii române. Ce înseamnă “reps and warranties”, “indemnities” sau “limitation of liability” și cum pot fi înțelese ele în lumina legislației române? Cum funcționează aceste prevederi contractuale și cărui scop servește fiecare dintre ele? În seria de articole “Concepte de M&A”, vom încerca să abordăm fiecare dintre aceste elemente din perspectiva antreprenorului/oarei (sau – folosind alt termen – business owner-ului) din România, care are în vedere vânzarea business-ului său și care dorește să clarifice aceste noțiuni înainte de a intra în negocieri cu potențiali cumpărători (adeseori mult mai experimentați în privința acestui gen de tranzacții).
Termenul eng. “M&A”/ ”mergers and acquisitions“ (tradus în română “fuziuni și achiziții”) se referă adesea la cesiunea de părți sociale/acțiuni sau, într-o terminologie mai simplă, vânzări de societăți. În România, pentru vânzările de societăți sunt folosite ca standard în industrie modele de contracte de vânzare inspirate de dreptul anglo-saxon (sau în unele cazuri, chiar guvernate de lege engleză) i.e. eng. „sale-purchase agreements” sau „SPAs”. Unora dintre conceptele folosite în M&A în dreptul englez le pot fi găsite corespondente în dreptul civil român, altele însă necesită tehnică contractuală, care să suplinească claritatea dată de jurisprudența (obligatorie de altfel) din dreptul englez. Necesitatea înțelegerii acestor concepte standard apare în mod pregnant mai ales pentru cei care se află în proces de vânzare a propriului business.
Vânzarea de părți sociale (la SRL) sau de acțiuni (la SA) este guvernată de Codul Civil (ca lege generală), precum și de Legea societăților nr. 31/1990 (ca lege specială). Prin urmare, libertatea contractuală prevăzută de legea civilă se aplică și tranzacțiilor de tip M&A, părțile având posibilitatea să includă în acordul lor de voință orice prevedere, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri (art. 1169 C. civ).
Codul Civil conține concepte similare cu cele mai cunoscute concepte de M&A din dreptul anglo-saxon. Cu titlu exemplificativ am putea aminti: (i) „reps and warranties”, care pot fi echivalate cu garanțiile vânzătorului (garanția pentru evicțiune și garanția pentru vicii ascunse) care protejează cumpărătorul împotriva evicțiunii (i.e. situația când un terț ar putea emite o pretenție asupra bunului vândut) și împotriva potențialelor vicii ale bunului vândut (vicii pe care cumpărătorul nu le-a cunoscut la momentul vânzării); (ii) „limitations of liability” sunt echivalente limitărilor de răspundere convenționale din dreptul civil român, inclusiv cu nuanța că nu se poate exclude sau limita prin contract răspunderea vânzătorului pentru prejudiciul material cauzat printr-o faptă săvârșită cu intenție sau din culpă gravă – art. 1355(1) C. civ.).
Alte concepte nu își găsesc un corespondent la fel de clar, ca, de exemplu, calificarea garanțiilor prin raportare la știința sau neștiința vânzătorului. Dacă în dreptul anglo-saxon, calificarea (limitarea) poate fi dată de „full and fair disclosure” (un concept explicat cu claritate în jurisprudență), în dreptul român clauza care înlătură sau limitează răspunderea pentru vicii este nulă în privința viciilor pe care vânzătorul le-a cunoscut ori trebuia să le cunoască la data încheierii contractului – art. 1708(2) C. civ. Ce înseamnă, însă, “trebuia să le cunoască”? Cu siguranță jurisprudența instanțelor române a atins și acest subiect, însă, fără certitudinea că într-o cauză viitoare soluțiile date anterior se vor repeta (cu unele excepții limitate, jurisprudența în dreptul roman nefiind obligatorie decât pentru părțile implicate la acel litigiu).
Vom aborda separat fiecare dintre aceste concepte tipice tranzacțiilor M&A pentru a încerca să le găsim corespondent în legea română și pentru a discuta problemele care pot apărea în interpretarea lor practică.
Comments