Pe drumul către o directivă privind lucrul pe platforme digitale

#gigeconomy #platformwork #platformworkersdirective

Ce înseamnă să fii un "lucrător pe platformă"? Conform Dicționarului european de relații industriale,[1] "munca pe platformă" este "o formă de angajare în care organizațiile sau persoanele fizice utilizează o platformă online pentru a avea acces la alte organizații sau persoane fizice pentru a rezolva probleme specifice sau pentru a furniza servicii specifice în schimbul unei plăți". Acest lucru duce imediat la următorul gând: "Oh, ăsta este Uber!" sau "Acesta este Bolt/Glovo/[orice alt serviciu similar]." Dar un lucrător al platformei poate, de asemenea, să își ofere serviciile în schimbul unor servicii calificate, cum ar fi programarea, serviciile de drepturi de autor sau chiar serviciile juridice.

La nivelul UE, s-a considerat că condițiile în care lucrătorii pe platforme oferă și furnizează serviciile lor seamănă adesea cu condițiile de salarizare (în sensul dreptului muncii). Conform datelor oficiale, aproximativ 28 de milioane de lucrători din UE sunt lucrători pe platformă, iar aproximativ 5,5 milioane dintre aceștia lucrează în condiții care seamănă cu cele de salarizare, fără a beneficia de avantajele unei astfel de încadrări în muncă.[2] Astfel, Comisia Europeană a inițiat în decembrie 2021 o dezbatere publică în legătură cu un nou proiect de directivă privind "îmbunătățirea condițiilor de lucru ale persoanelor care lucrează prin intermediul platformelor digitale de muncă", respectiv așa-numita "Directivă privind lucrătorii pe platforme" (Directiva UE 2021/0414 privind îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru lucrul pe platforme). (draftul aici: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:52021PC0762&qid=1700641785604)

Dacă va fi adoptată în forma sa actuală, în așteptarea unor negocieri și dezbateri suplimentare, Directiva privind lucrătorii platformelor va crea cadrul pentru ca statele membre să adopte legislație națională care să acorde lucrătorilor pe platforme diverse drepturi care, în caz contrar, ar fi disponibile doar pentru angajați, adică pentru persoanele care au încheiat contracte de muncă. Potrivit expunerii de motive a proiectului de directivă, "obiectivul general al directivei propuse este de a îmbunătăți condițiile de muncă și drepturile sociale ale persoanelor care lucrează prin intermediul platformelor, inclusiv în vederea sprijinirii condițiilor pentru o creștere durabilă a platformelor digitale de muncă în Uniunea Europeană.", în timp ce "obiectivele specifice prin care va fi abordat obiectivul general sunt: (1) să se asigure că persoanele care lucrează prin intermediul platformelor au - sau pot obține - statutul de angajare corect în lumina relației lor efective cu platforma digitală de muncă și că au acces la drepturile de muncă și de protecție socială aplicabile; (2) să asigure corectitudinea, transparența și responsabilitatea în gestionarea algoritmică în contextul platformei de muncă; și (3) să sporească transparența, trasabilitatea și gradul de conștientizare a evoluțiilor din domeniul platformei de muncă și să îmbunătățească aplicarea normelor aplicabile pentru toate persoanele care lucrează prin intermediul platformelor, inclusiv pentru cele care funcționează la nivel transfrontalier." (trad. n.)

În România, statutul lucrătorilor de pe platforme rămâne deocamdată nereglementat. Prin urmare, majoritatea acestor lucrători se înregistrează fie ca PFA (persoane fizice autorizate), fie înființează societăți cu răspundere limitată prin intermediul cărora prestează serviciile. La nivel guvernamental și în contextul negocierilor/discuțiilor la nivelul UE, România și-a exprimat sprijinul față de adoptarea unei reglementări în vederea creării de garanții juridice pentru lucrătorii platformelor (inclusiv prin instituirea unei prezumții legale (relative) de angajare în anumite condiții).[3]

Fără îndoială, crearea de drepturi și protecții pentru lucrătorii de pe platforme se poate dovedi benefică în anumite circumstanțe (mai ales din perspectiva beneficiilor sociale). Cu toate acestea, rămâne întrebarea de ce să reglementăm munca pe platformă? Nu este la fel de clar că persoanele care aleg să lucreze pe platforme au renunțat la tipul standard de angajare, care presupune anumite drepturi specifice, dar care totodată elimină beneficiul unei flexibilități sporite, al unui anumit grad de autogestionare a timpului și a altor resurse și permițând practicarea (sau chiar simularea) spiritului antreprenorial (dacă nu chiar crearea bazei pentru acesta)? Și dacă răspunsul la această întrebare este "da", atunci de ce avem nevoie de reglementare? Dezbaterea continuă privind proiectul de directivă ar putea sugera că beneficiile unei astfel de reglementări nu sunt atât de evidente pentru toate părțile și că impactul poate fi mai puțin favorabil. Cu toate acestea, se așteaptă ca directiva să fie adoptată; comentarii suplimentare urmează să facem eventual asupra formei sale finale.

[1] Disponibil pe site-ul Fundației Europene pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă (Eurofound) la link-ul: https://www.eurofound.europa.eu/en/european-industrial-relations-dictionary/platform-work [2] https://www.consilium.europa.eu/en/policies/platform-work-eu/ [3] A se vedea în acest sens punctul de vedere comun exprimat de Belgia, Luxembourg, Malta, Olanda, Portugalia, România, Slovenia și Spania în legătură cu propunerea de Directivă privind îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru lucrul pe platforme: https://gouvernement.lu/dam-assets/documents/actualites/2023/06-juin/12-engel-directive-travail-epsco/proposal-for-a-directive-of-the-european-parliament-and-of-the-council -on-improving-working-conditions-in-platform-work-joint-statement.pdf

Acordurile între asociați/acționari (eng. shareholders' agreements)

#legalbrain #lclegalproof #shareholdersagreements #mergersandacquisitions #acordasociati #inanutshell

Acordurile între asociați (dacă vorbim despre o societate cu răspundere limitată) sau între acționari (dacă vorbim despre o societate pe acțiuni) sunt acte juridice care se află la limita dintre dreptul societar și contract. Ele au natura contractuală, însă eficacitatea lor depinde în unele privințe de conformarea lor la dispozițiile Legii 31/1990 privind societățile (Legea 31).

Caracteristicile acordurilor între asociați/acționari ar putea fi sumarizate după cum urmează:

• Au natură contractuală, ceea ce le conferă asociaților/acționarilor mai multă flexibilitate în ceea ce privește obligațiile pe care le pot insera în acord (inclusiv legea aplicabilă acestuia, care nu trebuie să fie legea română);[1]

• Nu trebuie publicate (similar actelor constitutive ale societăților), cu toate că ele conțin de obicei elemente esențiale privitoare la exercitarea controlului în societate și sunt confidențiale;

• Nu beneficiază de o reglementare de sine stătătoare în legislație, însă conținutul lor este de obicei stabilit pe baza practicii;

• Au o importanță economică indiscutabilă, întrucât ele prevăd drepturi esențiale pentru asociați/acționari cum sunt drepturi privind participarea la luarea de decizii în societate, participarea în administrarea societății prin numirea de membri în board, drepturi la exit i.e. în cazul cesiunii de părți sociale/acțiuni;

• Pot fi încheiate atât la momentul constituirii societății, cât și ulterior. De obicei, acordurile între asociați/acționari sunt negociate și încheiate în contextul atragerii de noi investitori în societate prin cesiunea unei participații sau prin majorarea de capital social;

• Nefiind reglementate și nici publice, acordurile între asociați/acționari ar putea părea cel puțin curioase pentru antreprenorii aflați la început de drum, dar chiar și pentru instanțele de judecată. Acest lucru poate constitui un dezavantaj în situația în care o parte la un asemenea acord ar dori să își protejeze drepturile în fața instanțelor române. Din acest motiv, de obicei, acordurile între asociați/acționari conțin clauze compromisorii i.e. clauze privind soluționarea eventualelor litigii pe calea arbitrajului – o cale mai costisitoare – însă mai eficientă și confidențială – pentru soluționarea disputelor.

Vestea bună este că acordurile între asociați/acționari nu trebuie să constituie un concept exotic pentru antreprenori, ci pot fi utilizate cu succes alături de avocatul potrivit. #lclegalproof

[1] Legea română se va aplica obligatoriu în măsura în care discutăm despre elemente de drept societar, care cad sub incidența unor dispoziții imperative de drept societar român (în alte cuvinte, dispoziții obligatorii din Legea 31).

Majorarea capitalului social și cooptarea de noi asociați/acționari ca mod de finanțare a afacerii

Un articol din seria: Antreprenorul și business-ul lui în România

#lclegalproof #legalbrain #antreprenor #societati #srl #sa #societatepeactiuni #societatecuraspunderelimitata #businesschallenges #entrepreneurship #companylaw #startup #founders #beingafounderinRomania #majorare #capitalsocial #majorarecapitalsocial #sharecapitalincrease

Una dintre modalitățile pentru atragerea de capital într-o societate existentă este majorarea de capital social prin contribuții ale unor investitori, persoane fizice sau alte societăți, care presupune faptul că investitorii vor deveni asociați/acționari în societate în schimbul unei participații la capitalul social și primind în schimb părți sociale/acțiuni. Contribuțiile noilor acționari/asociați (sau ale celor existenți) pot lua forma aporturilor în numerar, în natură sau prin compensarea unor creanțe certe, lichide și exigibile.

Potrivit Legii societăților 31/1990 („Legea societăților”)[1] majorarea de capital social este decisă printr-o hotărâre a adunării generale extraordinare a asociaților/acționarilor, cu participarea asociaților/acționarilor existenți și a celor care urmează să dobândească această calitate. Hotărârea va prevedea totodată contribuțiile suplimentare și participațiile aferente. Trebuie subliniat faptul că, în funcție de situația concretă a societății în cauză (de ex. dacă discutăm despre o societate pe acțiuni cu mai mulți acționari existenți) este posibil să fie necesar a se lua în calcul respectarea unor drepturi de preferință a asociaților/acționarilor existenți pentru a evita diluarea acestora. Prevederile art. 216 din Legea societăților sugerează că dreptul de preferință ar exista numai în cazul acționarilor dintr-o societate pe acțiuni. Cu toate acestea, legea nu interzice crearea unor drepturi similare pentru asociații dintr-o societate cu răspundere limitată prin actul constitutiv al acesteia.

Finanțarea unei societăți prin participarea la o operațiune de majorare de capital social poate fi atractivă pentru investitori întrucât deținerea unei participații în societatea în care au decis să investească poate reprezenta o garanție suplimentară în sensul că activitatea și rezultatele societății se îndreaptă în direcția dorită. Pe de altă parte, implicarea investitorilor poate însemna mai puțin control al antreprenorului asupra propriului business.

Pentru a stabili cu claritate încă de la început care sunt drepturile noilor asociați/acționari și nivelul de control pe care îl pot exercita, majorarea de capital social ar putea fi însoțită de semnarea unui acord între asociați/acționari (cunoscut în dreptul anglo-saxon sub denumirea de “shareholders’ agreement”) – despre care vom vorbi în detaliu într-un articol separat.

Realizarea unei operațiuni de majorare de capital social presupune parcurgerea unor formalități la Oficiul Registrului Comerțului. Aceasta este însă ultima etapă a întregului proces – ceea ce ar trebui să intereseze cu precădere este rezultatul acestei operațiuni și modul de funcționare a societății odată ce noii acționari/asociați se alătură acesteia.

[1] Art. 113 lit. f) din Legea societăților.