Directiva UE privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii. Particularități ale transpunerii în legislația din România

"Obiectivul prezentei directive este de a îmbunătăți aplicarea dreptului și a politicilor Uniunii în domenii specifice prin stabilirea unor standarde minime comune care să prevadă un nivel ridicat de protecție a persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii." Acesta este articolul 1 din Directiva (UE) 2019/1937 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii (denumită și "Directiva privind avertizorii de integritate" sau, în continuare, "Directiva"). Directiva stabilește o serie de măsuri pe care entitățile juridice din sectorul public și privat trebuie să le pună în aplicare și să le respecte pentru a atinge scopul descris în articolul citat.

În conformitate cu dreptul Uniunii, statele membre ale UE aveau obligația de a transpune Directiva în legislația națională, cu respectarea a două termene limită, și anume 17 decembrie 2021 și 17 decembrie 2023. Ultimul termen se referea la entitățile juridice din sectorul privat cu un număr de 50 până la 249 de lucrători, în legătură cu care statele membre aveau obligația de a pune în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma obligației de a stabili canale interne de raportare.

În România, transpunerea prevederilor Directivei privind avertizorii de integritate care trebuiau transpuse până la 17 decembrie 2021 a fost realizată prin modificări aduse mai multor acte normative,[1] în timp ce prevederile care trebuiau transpuse până la 17 decembrie 2023 au fost transpuse prin Legea nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public ("Legea 361").

Mai jos este prezentată o comparație neexhaustivă și selectivă a particularităților naționale incluse în Legea 361 de transpunere a Directivei.

Prevederi ale Directivei care permit discreția Statului Membru pentru transpunere	Particularități incluse în Legea 361
Raportări anonime Directiva nu aduce atingere competenței Statelor Membre de a decide dacă entitățile juridice din sectorul privat sau din sectorul public și autoritățile competente sunt obligate să accepte raportări anonime privind încălcări și să întreprindă acțiuni subsecvente acestora.[2]	Legea 361 se aplică, de asemenea, persoanelor care raportează sau dezvăluie public informații privind încălcări ale legii în mod anonim.[3] Raportarea se clasează atunci când este transmisă anonim și nu conține suficiente informații referitoare la încălcări ale legii, care să permită analizarea și soluționarea raportării, iar persoana desemnată a solicitat completarea acesteia în termen de 15 zile, fără ca această obligație să fie îndeplinită.[4]
Obligații pentru persoanele juridice din sectorul privat cu mai puțin de 50 de lucrători Statele Membre pot solicita persoanelor juridice din sectorul privat cu mai puțin de 50 de lucrători să stabilească canale și proceduri interne de raportare.[5]	Legea 361 nu impune obligații de raportare pentru persoanele juridice care angajează mai puțin de 50 de lucrători, dar nu exclude această posibilitate. Potrivit legii, în lipsa canalelor interne de raportare în cazul persoanelor juridice de drept privat cu mai puțin de 50 de lucrători, avertizorul în interes public care efectuează o raportare privind încălcări ale legii utilizează canalul extern.[6]
Numirea unei autorități competente Statele membre desemnează autoritățile competente pentru a primi raportări, pentru a oferi feedback și pentru a întreprinde acțiuni subsecvente raportărilor și le furnizează acestora resurse adecvate.[7]	Principala autoritate de supraveghere în materie de denunțare a neregulilor din România, în conformitate cu Legea 361, este Agenția Națională de Integritate.
Păstrarea evidenței raportărilor Obligația entităților juridice din sectorul public și privat și a autorităților competente de a păstra o evidență a fiecărui raport primit. Rapoartele sunt stocate pentru o perioadă de timp care nu depășește o perioada necesară și proporțională.[8]	Raportările se păstrează 5 ani. După expirarea perioadei de păstrare de 5 ani, acestea se distrug, indiferent de suportul pe care sunt păstrate.[9]
Interdicția represaliilor Statele membre iau măsurile necesare pentru a interzice orice formă de represalii împotriva avertizorilor în interes public.[10]	Este interzisă orice formă de represalii împotriva avertizorilor în interes public, amenințări cu represalii sau tentative de represalii.[11]
Sancțiuni Implementarea unor sancțiuni eficace, proporționale și disuasive aplicabile persoanelor fizice sau juridice care:[12]
împiedică sau încearcă să împiedice raportarea;	Următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează cu amenzi: împiedicarea, prin orice mijloace, a raportării de către persoana desemnată să primească şi să înregistreze raportările sau de către persoana care face parte din compartimentul desemnat în acest sens din cadrul persoanelor juridice relevante → amenzi de la 2.000 lei la 20.000 lei;[13] refuzul nejustificat al autorităților, instituțiilor publice, persoanelor juridice de drept public, precum şi persoanelor juridice de drept privat de a răspunde solicitărilor autorităților competente autoritățile competente să primească rapoarte privind încălcări ale legii → amenzi de la 3.000 lei la 30.000 lei;[14] nerespectarea de către persoanele juridice a obligației de a institui canalele interne de raportare → amenzi de la 3.000 lei la 30.000 lei;[15]
încalcă obligația de a menține confidențialitatea privind identitatea persoanelor care raportează.[16]	nerespectarea de către persoanele juridice a obligației de a proiecta, înființa și gestiona modalitatea de primire a sesizărilor pentru a proteja confidențialitatea identității denunțătorului și a oricărei terțe părți menționate în sesizare și pentru a împiedica accesul personalului neautorizat la sesizare → amendă de la 4.000 lei la 40.000 lei;[17] încălcarea de către persoanele fizice a obligaţiei de a menţine confidenţialitatea privind identitatea avertizorilor în interes public, a persoanei vizate sau a terţelor persoane → amenzi de la 4.000 lei la 40.000 lei.[18]

[1] Inclusiv Codul Civil, Codul Muncii, Codul de Procedură Civilă, Codul de Procedură Penală, precum și alte acte normative care conțin prevederi relevante pentru drepturile cetățenilor și înfăptuirea justiției.

[2] Art. 6 para. 2) din Directivă.

[3] Art. 2 para. 3) din Legea 361.

[4] Art. 11 para. 1) lit. b) din Legea 361.

[5] Art. 8 para. 7 din Directivă.

[6] Art. 5 para. 3) din Legea 361.

[7] Art. 11 para. 1) din Directivă.

[8] Art. 18 para. 1) din Directivă.

[9] Art. 7 para. 2) din Legea 361.

[10] Art. 19 din Directivă.

[11] Art. 22 para. 1) din Legea 361.

[12] Art. 23 din Directivă.

[13] Art. 28 para. 2 lit. a) din Legea 361.

[14] Ibid lit. b).

[15] Ibid lit. c).

[16] Obligația de a menține confidențialitatea este inclusă în Art. 16 din Directivă.

[17] Art. 28 para. 2 lit. d) din Legea 361.

[18] Ibid lit. e).