Daune Directe vs. Indirecte: Când este Prejudiciul Recuperabil Conform Legii Române?

În practica noastră, întâlnim frecvent întrebarea dacă clienții ar trebui să accepte răspunderea pentru daune indirecte și eventuale. Iată o scurtă explicație a motivului pentru care daunele indirecte nu pot fi cerute conform legislației române.

Concept

Daunele interese (sau „despăgubirile”) se referă la compensația pe care cineva se așteaptă să o primească sau pe care o poate primi în urma unei situații în care a suferit o pierdere din cauza unui comportament ilicit, intenționat sau neintenționat, al altei persoane. Înțelegerea conceptului de daune în legislația românească este crucială deoarece are impact și se aplică în toate interacțiunile din mediul de afaceri. De la un simplu acord de confidențialitate care acoperă daunele pentru încălcarea obligațiilor de confidențialitate până la despăgubirile într-o tranzacție de tip M&A (fuziuni și achiziții), conceptul rămâne constant. De asemenea, este de remarcat faptul că acest concept are aplicabilitate atât pe tărâm contractual, cât și pe tărâm delictual, contractul oferind o anumită flexibilitate a părților în ceea ce privește cuantificarea daunelor, condițiile care trebuie îndeplinite pentru despăgubire etc.

Tipuri de daune în România

Codul Civil român permite solicitarea de daune materiale și daune morale. Ambele tipuri trebuie să îndeplinească condițiile pentru a fi acordate, așa cum sunt detaliate mai jos.

Daunele materiale reprezintă reparația în bani pe care persoana care a provocat dauna trebuie să o plătească părții prejudiciate. De exemplu, o parte care încalcă o obligație contractuală poate fi obligată să plătească daune interese pentru a acoperi pierderea efectivă suferită de cealaltă parte sau pierderea de oportunitate suferită de cealaltă parte. Daunele morale sunt reparații în bani sau în alt mod pentru daunele aduse reputației, imaginii etc. ale celeilalte părți. Daunele morale sunt de obicei mai greu de cuantificat și mai greu de probat.

Condiții pentru acordarea daunelor interese în dreptul român

Regula în dreptul român este că, pentru ca o cerere în despăgubire să fie admisibilă, (i) prejudiciul trebuie să fie existent (nu eventual); (ii) prejudiciul trebuie să fie consecința unei acțiuni sau inacțiuni ilicite; și (iii) persoana care a provocat prejudiciul trebuie să fie în culpă (intenție sau neglijență).

Prejudiciul – care acoperă atât pierderea efectiv suferită (damnum emergens) de partea care solicită despăgubiri, cât și beneficiul de care a fost lipsită (lucrum cessans) – trebuie să fie (i) o consecință directă a acțiunii sau inacțiunii ilicite – legislația română nu permite despăgubirea pentru pierderi indirecte; și (ii) cert – aceasta înseamnă că prejudiciul s-a materializat deja (a avut deja loc) sau este sigur că se va materializa în viitor.

Prejudiciile indirecte și incerte nu sunt reparabile potrivit dreptului român, deoarece acestea nu îndeplinesc condițiile legale prevăzute de Codul Civil.

Concluzie

Înțelegerea conceptului de daune interese în dreptul românesc este esențială pentru oricine este implicat în afaceri sau în chestiuni juridice în România. Fie că este vorba de daune materiale sau morale, este foarte important să se îndeplinească condițiile legale pentru ca o cerere să fie admisibilă, respectiv că pierderea este directă, certă și cauzată de un comportament ilicit. Deși flexibilitatea pe tărâm contractual permite un anumit grad de negociere, legislația română rămâne strictă în ceea ce privește excluderea pierderilor indirecte și incerte. Prin înțelegerea acestor principii, părțile pot naviga mai bine responsabilitatea și își pot proteja interesele în materie contractuală și delictuală.

Utilizarea imaginilor captate de sistemul de supraveghere video în cadrul cercetării disciplinare a salariaților

Cel de-al patrulea articol din seria dedicată aspectelor practice ale dreptului muncii și protecției datelor explorează o întrebare frecventă adresată de angajatori: putem folosi imaginile video surprinse de sistemul de supraveghere video într-o procedură de cercetare disciplinară a salariaților și, ulterior, în fața instanțelor de judecată?

Să împărțim subiectul în două părți ușor de înțeles:

a) Examinarea normelor juridice procedurale.

b) Înțelegerea prevederilor privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

Din punct de vedere procedural

Prevederile Codului Muncii ce reglementează conflictele de muncă nu interzic utilizarea înregistrărilor video în cadrul cercetării disciplinare și nici, ulterior, în situația unui litigiu. Acestea conțin, mai degrabă, trimiteri cu caracter general la noțiunea de “probe”, fără a indica în mod necesar natura unor probe admisibile în cadrul litigiilor de muncă.

Însă, art. 275 din Codul Muncii[1], parte din capitolul ce reglementează anumite reguli speciale de procedură pentru soluționarea conflictelor de muncă stabilește expres faptul că normele Codului Muncii se completează cu dispozițiile legale instituite de Codul de procedura civilă.

Codul de procedură civilă permite utilizarea, în cazul conflictelor civile (cum sunt și cele de muncă), a mai multor mijloace de probă, printre acestea regăsindu-se și mijloacele materiale de probă ce pot consta în: fotografii, filme, discuri, benzile de înregistrare a sunetului, alte mijloace tehnice, cu condiția ca acestea să nu fi fost obținute cu încălcarea legii sau a bunelor moravuri.

Așadar, de vreme ce legislația specială din domeniul raporturilor de muncă nu interzice, iar potrivit Codului de procedură civilă, înregistrările video reprezintă mijloace materiale de probă, putem concluziona că, din punct de vedere procedural, nu există niciun impediment în a utiliza înregistrările video drept probe în cursul unei cercetări disciplinare și/sau litigiu de muncă pentru a dovedi săvârșirea unei abateri disciplinare.[2]

Cu toate acestea însă, inexistența unei interdicții procedurale de a utiliza înregistrările video drept mijloace de probă nu reprezintă o condiție suficientă pentru utilizarea lor efectivă.

De aceea, este foarte important de identificat legalitatea captării imaginilor ce urmează a fi utilizate drept mijloc de probă într-o procedură disciplinară sau într-un litigiu de muncă, prin raportare la scopul avut în vedere la momentul colectării acestora și legitimitatea acestui scop.

Din punctul de vedere al prelucrării datelor cu caracter personal

Condiția legitimității utilizării înregistrărilor video realizate prin sistemele de supraveghere aflate în locațiile angajatorilor pentru a dovedi abaterile disciplinare trebuie privită în strânsă legătură cu scopul primordial al realizării acelei înregistrări.

Supravegherea video poate servi mai multor scopuri legitime, cum ar fi, spre exemplu, asigurarea protejării proprietății și a altor bunuri, asigurarea protejării vieții și a integrității fizice a persoanelor.[3]

Prin urmare, dacă monitorizarea video a avut loc în scopul protejării bunurilor, persoanelor, spațiilor și fapta unui salariat are o strânsă legătură cu încălcarea normelor interne ce interzic sustragerea de bunuri, distrugerea de bunuri sau actele de violență, atunci putem aprecia că utilizarea acelor înregistrări care au avut ca scop exact monitorizarea unor astfel de fapte, ar putea fi folosite drept mijloace de probă pentru dovedirea unei abateri disciplinare constând în: agresarea fizică a unui coleg, sustragerea unui bun din patrimoniul angajatorului și părăsirea locului de muncă în posesia acelui bun.

Dimpotrivă, utilizarea acelorași înregistrări pentru a dovedi abateri disciplinare care nu se află în strânsă legătură cu scopul monitorizării și care nu răspund nivelului de așteptare rezonabilă din partea salariaților (ex: pentru a dovedi întârzierea unui salariat la programul de lucru, performanța în muncă a unui salariat) poate fi considerată[4] o măsură disproporționată în raport cu drepturile și libertățile salariaților de vreme ce acele abateri pot fi dovedite prin utilizarea unor mijloace mai puțin intruzive, precum utilizarea informațiilor captate de sistemele de pontaj prin cartelă, realizarea evaluării performanțelor salariaților potrivit prevederilor Regulamentului Intern.

Atenție! 

În circumstanțe diferite, aceeași faptă se poate încadra în scopul urmărit de angajator 

Ex. 1:

§  Scopul monitorizării video: asigurarea securității în muncă a lucrătorilor.

§  Fapta cercetată disciplinar: fumatul în apropierea unor echipamente inflamabile.

sau poate excede acestuia

Ex. 2:

§  Scopul monitorizării video: asigurarea securității în muncă a lucrătorilor.

§  Fapta cercetată disciplinar: luarea unor pauze prea dese pentru fumat.

În situația utilizării imaginilor în cadrul cercetării disciplinare, obținerea unui punct de vedere al salariatului asupra acelor imagini este absolut necesară, prin raportare la prevederile art. 22 din GDPR care prevăd dreptul persoanei vizate de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată care produce efecte juridice care o privesc sau o afectează într-o măsură semnificativă.

De asemenea, identificarea și utilizarea, dacă este posibil, a unor mijloace de probă suplimentare este întotdeauna recomandabilă.

Concluzionând, pentru preîntâmpinarea unor probleme legate de caracterul legitim al unor astfel de înregistrări ce ar putea fi utilizate în cadrul unei proceduri de cercetare disciplinară, din perspectiva legislației privind protecția datelor cu caracter personal, este de preferat evaluarea atentă a fiecărei situații de fapt întrucât, după cum am arătat mai sus, aceeași faptă se poate circumscrie sau nu, în funcție de împrejurări, interesului legitim urmărit de angajator prin monitorizarea video.

[1] Art. 275: “Dispoziţiile prezentului titlu se completează cu prevederile Codului de procedură civilă”.

[2] Art. 341 alin. 2 din C.pr.civ: “Sunt, de asemenea, mijloace materiale de probă şi fotografiile, fotocopiile, filmele, discurile, benzile de înregistrare a sunetului, precum şi alte asemenea mijloace tehnice, dacă nu au fost obţinute prin încălcarea legii ori a bunelor moravuri.”

[3] Ghidul 3/2019 privind prelucrarea datelor cu caracter personal prin mijloace video emis de EDPB.

[4] Opinia nr. 4/2004 a fostului Grup de lucru art. 29: imaginile colectate exclusiv pentru a proteja proprietatea și/sau a detecta, a preveni si a controla abateri grave sa nu fie folosite pentru a acuza un angajat pentru abateri disciplinare minore.

Abuzul de poziție dominantă - Intel și Mondelez

În ultimii ani s-a discutat la nivel european despre (presupusul) abuz de poziție dominantă al giganților din tehnologie în special (de exemplu cauza Intel[1]), dar și din alte industrii (cum ar fi cea mai recentă decizie dată în speța Mondelez[2]). Conceputul de abuz de poziție dominantă adoptat de Comisia Europeană în vederea limitării și sancționării acestuia a cunoscut o evoluție notabilă (cu toate că Regulamentul 1/2003[3] este în continuare în vigoare fără modificări de substanță).[4] Rezerva cea mare legată de sancționarea abuzului de poziție dominantă probabil că este aceea că nimeni nu dorește descurajarea unor competitori mari, capabili de investiție, inovație și progres de la a realiza exact aceste lucruri pentru motive mai degrabă sterile cum ar fi faptul că la un moment dat conduita lor s-a circumscris descrierii de manual a abuzului de poziție dominantă. Poate de aceea Comisia Europeană (Comisia) și Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CEJ) au înțeles că trebuie să permită o flexibilizare și o adaptare a acestui concept la realitățile și nevoile prezentului, astfel încât interesul consumatorului să fie protejat cu prioritate.

Această adaptare la realitățile pieței este cunoscută sub denumirea de economics based approach (în traducere în limba română “abordare economică”). Această metodă se concentrează pe efectele economice ale comportamentului unei companii dominante asupra pieței și asupra consumatorilor, utilizând analize economice detaliate și instrumente econometrice pentru a fundamenta deciziile. Scopul este de a asigura că intervențiile sunt justificate și proporționale, promovând astfel concurența și eficiența economică. Cu toate acestea, aplicarea în concret a abordării economice a luat forme diferite, așa cum rezultă din comparația a două cauze importante din ultimii ani i.e. Intel și Mondelez, reflectând complexitatea și particularitățile fiecărui caz.

Cazul Intel

Cazul Intel se referă la acuzațiile aduse de către Comisiei Intel cu privire la presupusul abuz de poziție dominantă pe piața procesoarelor pentru computere prin reduceri condiționate și plăți directe către producătorii și comercianții de calculatoare, pentru a exclude principalul său rival, AMD. În 2009, Intel a fost amendată de Comisie cu 1,06 miliarde de euro (cea mai mare amendă dată până atunci) pentru practici anticoncurențiale, menite să elimine concurența și să limiteze opțiunile consumatorilor. Într-o primă instanță, Tribunalul Uniunii Europene a menținut decizia Comisiei, susținând că reducerile adoptate de Intel erau capabile să restrângă concurența. Această decizie a fost atacată de Intel, iar în 2017 Curtea de Justiție a Uniunii Europene a admis recursul și a trimis cazul înapoi la Tribunal pentru reevaluare, subliniind necesitatea unei analize economice detaliate a comportamentului Intel. În anul 2022, Tribunalul Uniunii Europene a anulat amenda impusă de Comisia Europeană, concluzionând că aceasta nu a demonstrat suficient efectele anticoncurențiale ale schemelor de reduceri Intel. În alte cuvinte, în această cauză, hotărârea finală a arătat faptul că analiza economică era necesară pentru a stabili efectele anticoncurențiale ale practicilor Intel.

Cazul Mondelez

În mai 2024, Comisia a aplicat Mondelez International, o companie globală majoră de produse alimentare, o amendă de 337,5 milioane de euro stabilind că aceasta a desfășurat practici anticoncurențiale prin restricționarea vânzărilor transfrontaliere ale produselor sale în Uniunea Europeană. Comisia a constatat că Mondelēz a încălcat normele de concurență ale UE: (i) prin încheierea unor acorduri anticoncurențiale sau practici concertate menite să restricționeze comerțul transfrontalier al diferitelor produse de ciocolată, biscuiți și cafea; și (ii) prin abuzul de poziție dominantă pe anumite piețe naționale pentru vânzarea de tablete de ciocolată. Comportamentul anticoncurențial al Mondelez ar fi inclus: (i) limitarea zonelor sau clienților către care anumiți angrosiști puteau revinde produsele Mondelēz, impunând prețuri mai mari pentru exporturi decât pentru vânzările interne; (ii) împiedicarea unor distribuitori să vândă în alte state membre fără aprobare prealabilă; (iii) refuzul de a aproviziona anumiți intermediari sau oprirea aprovizionării în anumite țări pentru a menține prețuri mai mari. Concluzia Comisia a fost aceea că aceste practici au împiedicat liberul comerț între statele membre și au dus la segmentarea artificială a pieței, permițând Mondelēz să mențină prețuri mai mari pentru produsele sale în detrimentul consumatorilor UE. În cauza Mondelez, încălcarea identificată a fost gravă și evidentă, având drept obiect restrângerea concurenței în UE și făcând de prisos analiza economică

***

În ambele cazuri, Comisia a folosit principii și metodologii economice pentru a evalua efectele comportamentului companiilor asupra concurenței și bunăstării consumatorilor. Această abordare implică analiza dinamicii pieței, evaluarea puterii de piață, evaluarea eficiențelor potențiale și luarea în considerare a impactului asupra consumatorilor prin prisma prețurilor produselor și a varietății acestora. Cu toate acestea, doctrina Intel (cea potrivit căreia - în anumite cazuri - jucătorii dominanți pot demonstra lipsa efectelor anticoncurențiale ale practicilor lor) nu s-a aplicat în cazul Mondelez, unde încălcările au fost grave și au avut ca obiect evident distorsionarea concurenței (Mondelez recunoscând de altfel încălcarea, cooperând cu Comisia și beneficiind de o reducere de 15% a amenzii).[5]

[1] Intel Corp v Comisia Europeană (Hotărâre) [2017] C-413/14 P, EU:C:2017:632.

[2] Decizia Comisiei Europene C(2022) 1234 final, Cauza AT.40012 – Mondelez.

[3] Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat

[4] Ideea că dreptul concurenței s-a modificat major în ultimii ani, cu toate că prevederile art. 101 și 102 din TFUE (fostele articole 81 și 82 din Tratatul de la Roma (CEE)) au rămas în esență aceleași este discutată pe larg într-o lucrare recentă foarte bună pe care o citez aici i.e. Pablo Ibáñez Colomo, The New EU Competition Law (Hart Publishing 2023).

[5] Ideea paralelei dintre cele două spețe - Intel și Mondelez - se regăsește în articolul Mondelez: abuses by object, consistency and the administrability of Article 102 TFEU, de Pablo Ibanez Colomo și publicat la data de 30 mai 2024 pe site-ul https://chillingcompetition.com/.